A doua remiză consecutivă pentru Arieşul Imprimare
Scris de Ziarul 21   
Duminică, 13 Martie 2011 13:02
ariesul-CSM ramnicu valceaArieşul Turda- CSM Râmnicu Vâlcea 0 - 0
FC Arieşul a terminat la egalitate, scor 0 - 0, partida disputată pe teren propriu în compania echipei CSM Râmnicu Vâlcea. A fost un meci modest, ritmul a fost lent şi nici una dintre echipe nu a reuşit să se apropie decisiv de poarta adversă. Spectacolul din teren a lipsit, de remarcat fiind doar „show-ul” din tribune, oferit de galeria echipei vâlcene.
„Vulturii roşii”nu au creat probleme la poarta adversă, ocaziile au fost puţine, meciul disputându-se mai mult între cele două careuri de 16 metri. Abia în minutul 14 turdenii s-au apropiat de poarta adversă, când Ţîrcă a centrat pentru Hadăr, acesta a prelungit până la Tilincă, turdeanul fiind surprins în poziţie de offside.
Replica palidă a oaspeţilor a venit în minutul 24, în urma unei combinaţii Gogoşoiu - Ganea, acesta din urmă a trimis spre poartă, dar mingea a fost deviată în corner. Câteva minute mai târziu, Hadăr a încercat să-l surprindă pe Chiriţă, cu un şut din întoarcere, de la aproximativ 18 metri, dar goalkeeperul vâlcean a fost la post. În minutul 29, Şaim a reuşit o incursiune pe partea stângă, a centrat până la Vanca, care a trimis în interiorul careului, de unde Bucur a reluat cu capul, din 8 metri, peste poartă.
De cealaltă parte, vâlcenii au încercat să se aproprie de poarta gazdelor prin Vasile Octavian, care a scăpat singur pe partea stângă, dar turdenii s-au repliat la timp şi au îndepărtat pericolul. În minutul 35, Gogoşoiu a pătruns periculos în careu, dar Timar, atent, a respins în ultimul moment în corner. Trei minute mai târziu, Hadăr a şutat puternic de la 18 metri, portarul Chiriţă reţinând cu dificultate în doi timpi. Încercând deschiderea scorului, spre finalul reprizei, Hadăr a trimis pentru Şaim, care aflat în poziţie bună a şutat mult peste poartă. Astfel, echipele au intrat la pauză după o repriză în care nu au reuşit să-şi creeze nicio ocazie clară de a înscrie.
În debutul reprizei secunde, Posteucă a încercat să-l surprindă pe Pampea cu un şut de la 32 metri, dar experimentatul portar turdean a reţinut balonul fără probleme. În minutul 52, Ţîrcă a trimis în careu pentru Tilincă, dar acesta a reluat cu capul în braţele portarului Chiriţă. Apoi s-a reluat registrul tactic din prima repriză, partida disputându-se între cele două careuri de 16 metri, cu greşeli de ambele părţi, mingea trecând cu uşurinţă de la o echipă la alta. Abia în minutul 71, Pecarov a combinat cu Lăcovişte, acesta din urmă trimiţând periculos de la aproximativ 20 metri, puţin pe lângă poartă. Astfel, Arieşul a bifat a doua remiză după ce etapa trecută a terminat la egalitate, scor 0-0, confruntarea cu FC Bihor.
Pentru „vulturii roşii” urmează o pauză de două săptămâni, având în vedere că Minerul Lupeni şi FC Silvania s-au retras din campionat. În acest moment Arieşul Turda ocupă locul 11, în clasamentul Ligii a II-a, Seria Vest, cu un total de 17 puncte.
Pe 2 aprilie, în etapa cu numărul 20, Arieşul va evolua în deplasare la Unirea Alba Iulia, echipă aflată pe un loc retrogradabil.

Arieşul Turda: Pampea - Ţîrcă, Bier, Timar, Cr. Pop – Lupuţ (min.75, Chirciu), Vanca, Bucur (min.70, Lăcovişte)- Şaim Tilincă, Hadăr (min.61, Pecarov)
Antrenor: Florin Fabian

CSM Râmnicu Vâlcea: Chiriţă - Odoroabă, Bandea, Posteucă, Fl. Sandu - I. Popescu (min.89, Balauru), Pîrvu, O. Vasile, Ganea (min.75, D. Rădoi) - Mitu, Gogoşoiu (min.65, Geantă)
Manager general: Florin Tudor

Avertismente: Posteucă (min.55), Rădoi (min.83), Tilincă (min.85), Chiriţă (min.86), Popescu (min.89)
Arbitru: Miron Florin (Bucureşti)
Asistenţi: Hanca Florin (Aiud)
Fodor Joszef (Odorheiu Secuiesc)
Observatori: Szilaghi Ştefan (Satu Mare)
Cruceană Victor (Bucureşti)