15 ani de „Rei Culturae Fautores” la Turda Imprimare
Scris de Ziarul 21   
Sâmbătă, 21 Mai 2011 14:00
aniversare rei culturae fautoresÎn cadrul aceleiaşi serii de întâlniri colocviale care se organizează la Turda, următoarea întâlnire va avea loc pe data de 25 mai, tot miercurea aşadar, de la orle 19.00. De data aceasta, însă, ediţia e una aniversară: organizatorii au decis ca întâlnirea din 25 mai să fie dedicată aniversării a 15 ani de la constituirea Asociaţiei Culturale „Rei Culturae Fautores”.
Cu motto-ul „Cultura dăunează grav mediocrităţii”, serata culturală va fi animată de invitaţi speciali. Printre aceştia se află maestrul Dumitru Fărcaş, violonistul Nicuşor Silaghi, violonista Sabina Silaghi împreună cu pianista Raluca Rad, tenorul Constantin Nica împreună cu pianista Codruţa Ghencean, scriitorul Doru Munteanu, actorul Dorel Vişan, umoristul Cornel Udrea şi prof. univ. dr. Călin Felezeu. De asemenea, la serată va fi prezent şi un grup de dansatori ai ansamblului Doina al Rei Culturae Fautores, condus de coregraful Ioan Cuc. Potrivit lui Dan Zăhan, toţi cei amintiţi – dar nu numai – sunt membri ai RCF.
Dacă în alte dăţi – cu puţine excepţii – întâlnirile colocviale se desfăşurau la Casa Zăhan din Turda, de această dată întâlnirea aniversară are loc la sediul asociaţiei „Tour d’Art” din Turda, strada Republicii nr. 14. „Ne propunem şi avem convingerea că va fi o seară deosebită. Acolo unde se desfăşoară acte culturale, spirituale, sensibile, totul prinde viaţă, reînvie”, spunea Dan Zăhan.