Poporul Imprimare
Scris de Ziarul 21   
Luni, 10 Octombrie 2011 14:00
editorialAcuma nici nu-i foarte clar: o fi bine să ne luăm de popor, n-o fi bine...? O fi bine să ne întrebăm ce-i acela poporul, ce e el, în sine? Sau n-o fi bine să ne mai întrebăm dacă e... dacă mai e...? Ce e cu el? Ce n-are? Sau ce are, de-i aşa cum e?!?
Apropo: poporul e chestia aia formată din cetăţeni, sau nu? Sau ce e?
Până una alta, poporul din jur e masa aia amorfă care nici nu vine, nici nu se duce, care parcă încă mai are puls, dar numai atât. Iţindu-se flasc ca după o partidă de amor într-un bordel cu pereţii mucegăiţi şi curve ieftine, poporul mai deschide un ochi, vede cât e ceasul şi se culcă la loc, că oricum situaţia e aceeaşi.
Băi, dac-ar veni unu’ să ne mestece posmagii... Sau dacă ar veni unu’ să ne mestece creierii-n cap, oare n-ar fi mai bine? Că măcar ar mai fi o scuză...
Continuând să te uiţi în jur, poporul e un fel de entitate care se uită precum curca-n lemne la faptul că, spre exemplu, un parlamentar UDMR decedat şi îngropat – Dumnezeu să-l odihnească! – încă mai e parlamentar. S-a propus vacantarea postului pe care parlamentarul îl ocupase, însă a venit pedelistul Călian care, cu faţa-i jovială ascunsă după ochelari, s-a gândit să propună scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului privind vacantarea locului iniţial ocupat de parlamentarul UDMR, din oareşce lipsă de dovezi. (?!?!) Poporul nici măcar nu se întreabă „Băi frate, cât de fraieri ne pot considera ăştia dacă vin fără nicio jenă cu aşa idei?”, pentru că, vorba unui cântec de copii, uşor parafrazat, „Poporul doarme, poporul doarme / Şi-a uitat demult de foame”...
Poporul, uneori, se compune dintr-un pensionar. Parcă vă mai aduceţi aminte de mitingul cu un singur pensionar prezent, nu? Ei, ăla e poporul!! Dar poporul e şi atunci când, protestând împotriva pedeleului ajunge, prin reprezentanţi, să mai înfunde câte-o dubă-două de poliţie, situaţie la care acelaşi popor – ghici ce?! – tace!
Poporul e şi masa aceea incertă care vede cum se pogoară ca o pâclă asupra lui Sodoma şi Gomora dinspre guvernanţi, dar tace. Cel mult întoarce spatele şi acceptă din principiu că e bine că nu e mai rău, rămânând într-o platitudine infinită.
Tot poporul e şi acela pentru care mass media lucrează. Se interpune între politicieni (guvernanţi) şi cetăţeni (popor) pentru a transmite spre turnul de fildeş, în care se autoexclud cei dintâi, reacţiile norodului lăsat de izbelişte, dar şi pentru a transmite poporului atitudinile celor care joacă bambilici cu destinele a milioane de oameni.
Uneori ca scut în apărarea poporului, mass media încearcă să-şi facă treaba în virtutea punerii adevărului pe piedestal şi venerării acestuia – să nu uităm că în lume au fost jurnalişti executaţi în stil mafiot pentru că au spus adevărul – în virtutea apărării intereselor cetăţenilor în raportul lor cu puterea şi factorii de decizie. Şi poporul ce face? În cel mai bun caz doarme pe el – asta în cazul în care nu se scarpină în fund şi mai râgâie o manea să moară duşmanii de ciudă.
Lăsând mereu impresia că „lasă, bă, că se răţoieşte altu’ şi de-acolo îmi merge şi mie bine”, poporul rămâne letargic, lentoare care vine ca un baros în dinţii presei care, când se uită peste umăr, din linia-ntâi, nu mai vede un popor care să-i „ţină spatele”, care s-o susţină implicit în menirea ei de-a fi.
Din ce în ce mai spectator la filmul propriei vieţi, poporul nici nu mai reacţionează când regizorul bezmetic îl scoate din scenă şi-l pune la cărat decorul, când schImbă nu doar piesa pentru care poporul a votat, dar şi personajele pe care scenaristul nici nu le-a închipuit.
Luminile scenei cine le va stinge peste poporul adormit şi cu balele pe rever? Nu de alta, dar măcar să ştim o treabă!..